Skip to main content

Dexion ușurează depozitarea bunurilor grele pentru Mairon

Studiu de caz

Client: Mairon
Locația: România
Produsele/serviciile utilizate: Sisteme de rafturi în consolă. Depozitare pe rafturi a paleților.

Mairon, RomaniaNevoile companiei

Mairon este lider pe piața românească în ceea ce privește depozitarea și distribuția produselor metalurgice.

Ca o companie care se mândrește că oferă toate tipurile de produse din oțel, Mairon trebuie să depoziteze cantități mari de produse cu lungime și greutate mare, printre care:

 

  • Produse laminate din oțel: plăci de greutate mare, bobine de material și foi laminate la cald/rece, PPG, bobine/plăci de oțel zincat.
  • Profile din oțel: Profile de oțel laminate la cald, IPE, HEA, HEB, HEM, IPN, UPN, corniere.
  • Țevi de oțel: CHS, RHS, SHS, țevi trase, țevi de presiune din oțel zincat sau negre.
  • Armături pentru beton: sârmă simplă sau canelată sub formă de bobine sau bare, plasă de sârmă, oțel de formare sau de armare.
  • Oțel carbon și oțel aliat: bare rotunde, bare plate, cu profil pătrat sau hexagonal.
  • Oțel inoxidabil: corniere, țevi, bare rotunde, bare plate / plăci.

Mairon a dorit să dispună de un sistem de depozitare care să fie suficient de rezistent pentru un astfel de mediu exigent. Mairon a cerut companiei Dexion să ofere o soluție.

Soluția Dexion

Mairon Romania

Echipa Dexion are o experiență exhaustivă obținută în urma colaborării cu clienți de pe piețe similare. Aceștia au devenit experți în ceea ce privește logistica depozitării și distribuției în siguranță a bunurilor de gabarit și greutate mare, greu de manevrat în condiții normale. Cunoștințele companiei Dexion, precum și gama de produse specializate a făcut posibilă livrarea tuturor produselor dorite de client, fără întârziere sau alte probleme.

Primul pas a fost instalarea rafturilor în consolă.  Acestea sunt ideale pentru depozitarea articolelor de lungime mare și greu de manevrat, mulțumită faptului că nu au stâlpii frontali care să facă imposibilă plasarea și extragerea bunurilor.

Produsele sunt depozitate în poziție orizontală pe brațele în consolă, și sunt manevrate prin intermediul stivuitoarelor sau a macaralelor. În cazul Mairon, pentru a oferi o capacitate maximă au fost instalate atât rafturi în consolă simple, cât și rafturi în consolă duble.

În plus, Dexion a furnizat și module de rafturi vopsite pentru depozitarea paleților, pentru a se asigura că Mairon dispune de tot ceea ce are nevoie.  

Rezultatul

Mairon Romania

„Dexion a oferit o soluție care i-a permis companiei Mairon să își păstreze poziția de cel mai important distribuitor de oțel din țară. Capacitatea mărită de depozitare dă încredere reprezentaților companiei să afirme că Mairon este un distribuitor care poate oferi orice produs atunci când e vorba de oțel.”

Despre Mairon

Mairon Galați și Mairon Tubes au fost fondate în Galați, România, în 1994. Companiile au prosperat, și conform Topului Național din România, din 2013, Mairon Galați este numărul 1 în România în ceea ce privește distribuția produselor metalurgice, cu o cifră de afaceri de peste 246 de milioane de Euro.