Cupa de pescuit Dexion atrage pe toată lumea la distracție

  • Cupa de pescuit 2017

Cupa de pescuit Dexion atrage pe toată lumea la distracție

Angajații Dexion s-au adăpostit de vremea toridă de August la umbră, pe malul iazului cu plopi al lui Bela, în Belin, Covasna, unde a avut loc Cupa de pescuit Dexion 2017.

Cupa de pescuit 2017

70 de pescari s-au confruntat în acest concurs de pescuit, care a adus numeroase capturi de diferite mărimi și distracție pentru toți cei implicați.

Anul acesta pescarii începători și pescărițele au avut secțiuni dedicate, pescarii de sex feminin din cadrul echipei Dexion lăudându-se cu rezultate deosebite – câștigătoarea a înregistrat un număr impresionant de 75 de crapi prins pe parcursul zilei, în timp ce pescarii avansați aveau în vizor trofeul pentru cea mai mare captură a zilei .

Cupa de pescuit 2017

"Organizarea din acest an a fost din nou foarte bună iar concurenții au luat în serios concursul de pescuit, într-o manieră relaxată, dar plină de sportivitate," a declarat Brian Howson, General Manager al Dexion România.